Și eu am avut balena mea albastră

De câteva zile, poate chiar săptămâni, presa română e asaltată de “fenomenul Balena Albastră”, adică jocul macabru lansat pe rețeaua socială Vkontakte, care se termină cu invitația la sinucidere.

[related]

De ce pun ghilimele? Pentru că un fenomen înseamnă cifre mult mai mari. Nu putem pune o legătură directă  între cazurile din România și Balena Albastră, așa cum nici în Rusia nu poți conecta 130 de sinucideri cu jocul acesta. Evident, probabil au existat cazuri influențate de acest joc. Dar care e problema mai profundă? Mereu, atunci când vezi o formă, trebuie să te gândești la cauza profundă. Iar pentru acest lucru voi face un exercițiu de terapie public.

Am descoperit internetul pe la 13-14 ani. Eram un copil destul de trist și singuratic. De pe la 4 ani am refuzat să mai vorbesc în afară de mediile sociale obligatorii, cum erau grădinița sau școala. Motivul a venit de la un unchi care mi-a zis că vorbesc prea mult. Da, eram un copil fericit și vorbăreț la 4 ani. Am încetat să mai vorbesc, m-am izolat. Am căpătat anxietăți de mic. Părinții mei nu au descoperit lucrul ăsta, li s-a părut că sunt doar un copil puțin mai timid.

Când am descoperit internetul, am găsit un mediu care mă accepta și în care, deși nu puteam fi oricine voiam eu (nu aveam gândirea atât de complexă), mi s-a părut că are o barieră de intrare mai mică. Acolo mi-am făcut prieteni, acolo m-am îndrăgostit prima oară puternic și acolo mă duceam când ai mei se certau, când Poliția venea în casa mea. Mă închideam în cameră și stăteam pe internet. Nu era vina internetului, era vina părinților că eu mă izolam în camera. Nimeni nu m-a întrebat dacă sunt bine. Pe internet am găsit oameni, tot felul de “nickname-uri” virtuale, din România, care vorbeau cu mine și mă ajutau să trec peste astfel de momente. Am avut, într-un fel, noroc că nu am intrat într-un grup de oameni depresivi, că poate mă duceam pe alt traseu. Dar a fost o întâmplare că nu am ajuns acolo.

[related]

Pe internet am găsit pentru prima oară o comunitate. Am fost pentru prima oară acceptat și m-am simțit bine cu mine însumi. A fost o formă în care am putut să mă exprim. Și acum, să întoarcem forma aceasta pe partea ei urâtă. Pentru mine a fost ca o salvare. Pentru alții poate fi un mediu negativ, unde să găsească oameni la fel de depresivi ca ei, care să le dea senzația de acceptare, dar, în același timp, de futilitate a vieții. Nu ar fi primul caz și nu ar fi vina internetului. Pur și simplu, un copil ar găsi acolo alinare. Balena Albastră, dacă a existat, a fost o formă unde unii adolescenți și-au găsit teritoriul pentru exprimarea tristeții, a futilității, a lipsei de sens. Nu știm de ce. Poate nu erau ascultați de părinți, poate părinții erau prea interesați să se certe, poate au o nesiguranță netratată. Oricum ar fi, au ajuns acolo pentru că cineva nu i-a ascultat destul de bine.

Nu cred în prostia umană la 12 ani. Și dacă există, nu se manifestă astfel. Nu se manifestă prin depresie. Doar dacă ai trecut prin depresie știi ce înseamnă. Și știu că depinde de noi, dar și de ceilalți, mai ales atunci când ești ca un lut care poate fi mulat după toate criteriile posibile. Cei care se sinucid la 12 ani nu sunt proști. Sunt niște oameni mici, cu mintea în formare, care se simt singuri și părăsiți, care nu văd niciun sens în viață. E greu să găsești motivații serioase de a lupta la 12 ani, atunci când nu poți să pleci de acasă, când nu poți să-ți iei viața în mâini. Și nu mai ai răbdare până mai târziu. Și vrei să termini, să nu mai duci povara în spate. Unii se sinucid, alții ajung la religie, alții la prieteni noi. Cine știe, sunt numeroase moduri.

Părinții nu sunt pregătiți. Ai mei nu au văzut depresia din mine. Nu au văzut nicio problemă că eu nu vorbesc. Nu au văzut nicio problemă că eu mă izolez în camera mea când se certau. Am ajuns să-mi descopăr problemele târziu în viață. Am acceptat că am probleme la o vârstă la care poate ar fi trebuit să mă fi făcut mai bine. Nu știu unde aș fi ajuns, poate eram și mai depresiv, poate mă influența cineva. Așa că soluția nu e să-i închizi internetul copilului sau să spui că generația actuală de tineri e nebună. Nu, deloc. E o generație cu acces la mai multe informații ca părinții, e o generație care învață altfel, mai bine, diferit. Dar e și o generație în care depresia poate lua diferite forme. Din acest motiv, dialogul ar fi primul pas. Apoi înțelegerea și apropierea de copil încă de la o vârstă fragedă. Apoi, dacă problemele sunt deja acolo, consilierea de specialitate prin terapie. Da, duceți-vă adolescenții la terapie. Le veți face cel mai mare cadou pe care puteți să-l dați în viață, doar așa vă puteți răscumpăra greșelile.

[related]

Iar, la final, nu credeți în tot ce spune presa. S-a făcut mult trafic pe subiectul Balena Albastră. Și poate că e o problemă jocul, în sine, dar mai bine întrebați-vă copilul dacă are probleme. Nu o singură dată, nu cu un ton de judecată. Balena, am mai spus asta într-o discuție, e în fiecare casă. E în fiecare punte ruptă dintre părinți și copii. Nu e pe internet, nu e într-un joc sinistru cu 57 de puncte. Și copilul tău poate avea probleme. Nu-l face prost, nu-l face mai puțin decât un alt copil, nu-l face anormal. Îl face om.